Jocuri pentru copii si adulti

                          Jocuri pentru copii si adulti – scenarii si schite

                                                 ( Notiuni de AT )

Neacceptarea de sine “vazuta” în ceilalţi – exemple de proiectii « sablon »

Se  manifesta prin neacceptarea celorlalti indiferent ce ar face (individul emite mereu mesajul neconditionat - "nu te plac orice ai face"). Apare la adultii care in copilarie au fost acceptati conditionat sau deloc. Este o atitudine paranoida in aparenta (eu sunt ok - ceilalti nu sunt OK) care mascheaza adevarata pozitie de viata, a marelui invins (de la eu nu sunt ok - ceilalti sunt ok la eu nu sunt ok - ceilalti nu sunt ok).

De exemplu: persoane bosumflate (proiectie emisă non-verbal), suparate pe viata, vesnic nemultumite de ceilalti dar multumite de sine, care emit astfel mesaje nonverbale catre ceilalti: "sunt nemultumit de tine, deci fi tu nemultumit de tine, ca sa fiu eu multumit de mine". Avantajul de moment al acestei proiectii e evident. "Avantajul" pe termen lung este singuratatea si deprimarea celor din jur in cazul in care acestia sunt nevoiti sa ramana in proximitatea "bosumflatului".

Un alt exemplu de proiectie a nemulţumirii de sine în ceilalţi: o fată urâtă la înfăţişare dar sexy la corp poate spune unui băiat: "A, bărbaţii nu iubesc, ei vor doar sex!" In ce constă proiecţia? De fapt inconştientul fetei gândeşte aşa: "Eu sunt prea urâtă ca să se îndrăgostească vreun bărbat de mine, dar in mod sigur cineva va dori  să facă sex cu mine, pentru că sunt sexy. Totuşi, eu nu sunt mulţumită cu atât. Dar pentru că nu vreau să recunosc adevărata cauză pentru care bărbaţii nu prea mă iubesc din cauză că sunt urâtă, mai bine cred eu că de fapt toţi bărbaţii sunt incapabili de iubire. Şi pentru a-mi confirma acest scenariu, mă voi arăta rece şi distantă cu toti, iar dacă voi ajunge să fiu cu vreunul, când voi face sex cu el, îi voi arăta (non verbal )că fac asta din obligaţie şi fără nici o plăcere, ca să-l pedepsesc astfel pentru faptul că e bărbat şi nu mă iubeşte, ci vrea doar să mă penetreze pentru plăcerea lui. Ba , voi face şi mai mult, mă voi abţine să am eu însămi plăcere sexuală. După care mă voi duce la ginecolog apoi la psiholog să văd de ce sunt frigidă".

Ce nu ştie fata din exemplu de mai sus e că trebuinţa sexuala e una, îndragostirea e altceva si iubirea e cu totul altceva. Si  daca ea ar iubi neconditionat partenerul in realitatea lui, exista mari sanse ca si el sa o iubeasca- chiar daca e urata. Asa, ea isi va programa mereu abandonul, pentru ca puţini vor sta langa o femeie sexy la infinit -daca ea nu ofera deloc afectiune. Plus faptul  ca atributul de sexy dispare odata cu varsta. Si atunci ce ramane? Asadar, cand o asemenea fata e părăsită, ea poate să spună: "Te-am prins ticălosule, ştiam eu că şi tu eşti infidel şi nu iubeşti, ca toţi ceilalţi bărbaţi!".

Manifestarile homofobe ,discriminatorii,sunt tot o proiectie a nemultumirii de sine in ceilalti care, din cauza ca sunt diferiti ca rasa, nu mai sunt acceptati. Proiectia nemultumirii de sine in ceilalti este o incercare disperata de a comuta de pe pozitia de viata "eu nu sunt ok - ceilalti sunt ok" la pozitia paranoida "eu sunt ok - ceilalti nu sunt ok pentru că...sunt mai prosti, mai urati, mai bolnavi, mai colorati la piele, au alt sex, alta religie alte pareri decat mine, etc."

A raspunde unei proiectii este tot o proiectie si inseamna a intra in jocul celui care face proiectia. O proiectie nu poate fi conbatuta sau contraargumentata direct. Cel care face proiectii poate fi invins doar prin psihologie inversa, prin a repeta si a accentua ceea ce spune, sau, prin a-l ignora din starea eului de Adult. Proiectia tinteste spre Copilul din noi, dar daca avem un Adult puternic, autonom (independent emotional, material, social fata de agresorul care emite proiectia), putem respinge proiectia prin reflecţie. Recomandabil este distantarea de cei care proiecteaza, pentru ca in timp exista riscul de contaminare.

Uneori un sentiment (fie el fals sau autentic) vine şi nu-l putem opri să vină la noi. Ideea e că după ce a venit, prin reflecţie (prin gândire) acel sentiment poate fi controlat, sau chiar îndepărtat dacă e fals. Cu ajutorul raţiunii controlezi sentimentul. Şi prin sentimentul adecvat unei situaţii, şti cum să trăieşti o situaţie. Sentimentele autentice nu trebuiesc reprimate total, e bine să fie exprimate controlat, cum e doliul, sufetinţa pentru o anumită pierdere. E normal să suferi o perioadă, nu e normal să ajungi incapacitat temporar sau definitiv datorită acelei suferinţe. Modul de a trăi sentimentele este unul învăţat din familie, după model parental, însă el poate fi corectat prin gândire. Cum trăieşte emoţiile şi ce sentimente are un om care nu gândeşte? Haos, suferinţă cumplită, şi atenţie, sentimentele parazite se plătesc mai devreme sau mai târziu, cu boală psihică sau prin somatizări.

Cum se pot bloca sentimentele parazite prin reflecţie?

 Discutand pe cazuri concrete, fata in fata cu terapeutul. In general avandu-se in vedere neasumarea de false datorii, nepreluarea vinei si responsabilitatii altuia,  in general ;identificarea a tot ceea ce conduce la ego pentru a fi eliminat.. Insa, sunt oameni care in mod constient nu pot procesa singuri ceea ce fac ,acestia se vor introiecta cu proiectia si  vor spune, "da, lumea e un loc groaznic, hai sa fac un atac de panica, sau un psoriazis, dar ,de ce nu  - mai sanatos-„hai sa ma duc la psihoterapeut ,sa vad de ce am cosmaruri ?„

Ce este minciuna?

Tot mai mulți oameni se tem de minciună sau chiar sunt mințiți de apropiați. Și suferă cumplit din cauza asta. Cel mai adesea ii intreb dacă nu cumva suferința vine de la faptul că cei ce i-au mințit le-au subminat inteligența-au considerat că sunt prea proști să înțeleagă sau să accepte adevărul? Răspunsul la întrebarea mea nu vine imediat însă se vede o undă de lămurire pe fața schimonosită de suferință a celui mințit.

Dacă scrutăm conştiinţa şi nu ne mulţumim pur şi simplu să admitem minciuna în ceea ce are ea aparent, atunci aflăm că este un mijloc de a te face remarcat, de a-ţi da importanţă. Dacă ne examinăm pe noi din unghiul inconştientului , vom vedea că aici se ascunde un împovărător sentiment de inferioritate care caută să se elibereze. Tocmai acest sentiment de inferioritate generează tendinţa de a-ţi da importanţă. Lucrul acesta îl constatăm, de altfel, şi în sfera conştiinţei. De fapt minciuna nu este destinata atat de mult sa-i raneasca sau sa-i amageasca pe altii cat mai ales sa ne amagim pe noi.Parerea mea este ca de multe ori cand mintim o facem pentru ca nu putem suporta sau tolera durerea reprosurilor ce ni se aduc. Eticheta dupa care ne vom conduce apoi viata va fi mentinuta ca o oglinda in care nu vrem sa ne reflectam imaginea corecta. Mintim cand ne maturizam pentru ca incercam sa acoperim ceva ce stim ca este ilicit. Nu e nevoie sa mintim daca nu stim dinainte ca lucrul acela trebuie ascuns. Astfel , trebuie că minciuna este precedată de o formă rudimentară de constiință.

Camelia Dragomirescu

Avem nevoie de un psiholog pentru copilul nostru?

             Poate pentru că într-o societate tot mai presată de lipsa de timp , de ideea de a trăi cât mai intens și „mai repede” într-o permanentă luptă cu timpul ,încercând să-l stăpânim și să-l împărțim cât mai adecvat între cei dragi , încercând să delegăm problemele apărute celor specializați – așa s-ar putea explica și această specializare.Societatea modernă , „ de consum” , permite apariția unor astfel de segmente “de nișă”.Dincolo de de necesarele corecții ale vorbirii făcute cu ajutorul logopedului ,în cazurile în care datorită construcției aparatului fono-articulator  copilul are probleme reale de pronunție  , mai sunt multe alte probleme care apar doar datorită faptului că nu a fost corectat și atenționat la timp , sau pur și simplu pentru că pronunția hazlie nu a dat naștere la probleme ci chiar ne-a încântat fiind astfel încurajată tacit.
Astfel , revenind la lipsa de timp  și dând totdeauna vina pe lipsa acestuia , ajungem să constatăm existența unor probleme ignorate sau incurajate tacit pe care timpul nu le-a rezolvat ci le-a agravat .În cazul copiilor cu mici probleme de vorbire se poate constata că nu s-ar fi ajuns la psiholog dacă ( din lipsă de timp ) creșterea copiilor nu ar fi fost preluată de  bunici îngăduitori ce au obsevat problema ,dar le-a adus încântare și au tolerat-o ,corecția devenind și mai dificilă dacă după ce sunt învățate exercițiile  la logoped nu sunt exersate și acasă ,unde se revine din nou la un mediu permisiv.
Trecând apoi la probleme datorate comportamentului, deseori se vine cu copilul la psiholog la fel cum se vine la medicul dentist sau la ortoped pentru a se rezolva „problema”.
Copilul nu poate fi scos din mediul său pentru ai fi rezolvată problema ca în cazurile de mai sus.Nu se poate trata eficient o problemă dacă nu și contextul în care a apărut această problemă nu se modifică în mod corespunzător.Problema se rezolvă în ansamblul ei .Nu pot apărea atâția copii cu probleme de hiperactivitate ,sau diagnosticați mai modern și mai trendy ( pentru că și diagnosticul copilului nostru  trebuie să fie deosebit ) cu ADHD  fără să existe acasă un mediu propice dezvoltării unor asemenea probleme ,un mediu în care copilul este deservit tot timpul și de aceea nu are nici un motiv să învețe singur , un mediu în care nu se poate concentra niciodată asupra unui lucru pentru că apar noi stimuli iar sistemul de recompense este total dat peste cap.În asemenea cazuri este normal ca nu numai copilul să fie adus la psiholog ,pentru că problema nu este doar a lui ( „am un copil cu o problemă”),
El este doar efectul  apărut în urma unei cauze ce trebuie căutată în interiorul familiei pentru a putea fi rezolvată eficient.De aceea ,pentru ca asemenea probleme să nu se manifeste și să aibă repercusiuni în exterior iar mai apoi , mai târziu in viața de adult a copilului nostru ,este bine  ( când timpul are răbdare cu noi ) să aruncăm o privire mai aproape la sursa problemelor noastre ce au repercusiuni prin noi în exterior prin copiii noștrii și din nou la noi ,în întregul lanț social amplificate de toate „ecourile” problemei nerezolvate eficient și la „scripturi”perpetue.
Rezolvându-ne problemele noastre , de cele mai multe ori rezolvăm implicit și problemele copiilor noștrii.
Sorin Iorga, psiholog Pitesti