Psihologi si psihoterapeuti in Pitesti

Neincrederea ca forma de abuz

2012-01-24T01:33:00.000-08:00

Cuvantul grecesc pentru credincios inseamna sa fii “demn de incredere si de nadejde”.

De cate ori in viata ati avut experiente neplacute cand nu v-ati putut increde in cineva?

Dar cand voi va dati cuvantul se poate cineva bizui pe voi ca veti indeplini ce ati promis?

Multi dintre noi nu suntem demni de incredere . Lumea nu se poate baza pe noi ca vom face ceea ce spunem insa suntem extrem de furiosi cand cineva nu se tine de promisiune.

Intalnesc des in practica mea parinti care isi mint copiii si care apoi ii bat sau ii pedepsesc crunt pentru ca au mintit. Oare de ce ? Nu ei ii invata ca minciuna e o forma usoara de a iesi din situatie? Sau minciuna parintelui e una “buna” si a copilului e una “rea”?

Nu exista asa ceva dragi parinti!

Cand va mintiti copiii nu va suparati ca si ei va mint-doar voi i-ati invatat.

Cand parintele te minte e greu sa ai incredere in alti oameni. De asemenea cand parintii nu-si tin promisiunile fata da copii copii cresc si fac , cel mai adesea, la fel .

Cum sa invatam sa avem incredere ? Pur si simplu “exersand”…. E bine sa ai incredere desi increderea este un lucru fragil.

De ce consider eu neincrederea o forma de abuz?

Ce parere aveti de momentele din viata voastra cand cineva va spune : “ M-ai dezamagit! Si am avut incredere in tine “. Ce stari emotionale traiesti atunci ? Ce se intampla in sufletul tau ?

Aceste cuvinte le-ati auzit, cei mai multi dintre voi, de la parintii vostri. Si le folositi si voi in educatia copiilor uitand cum v-ati simtit voi cand le-ati auzit.

Neincredrea si suspiciunea permanenta a unor parinti fac mult rau .

Ganditi-va ce saditi in sufletul copiilor vostri.

Camelia Dragomirescu

Matt Cutts: Try something new for 30 days | Video on TED.com

2011-07-29T11:20:00.000-07:00

Matt Cutts: Try something new for 30 days | Video on TED.com

Ron Gutman: Puterea ascunsă a zâmbetului | Video on TED.com

2011-07-29T01:55:00.000-07:00

Ron Gutman: Puterea ascunsă a zâmbetului | Video on TED.com

CONTRACTUL IN PSIHOTERAPIE

2011-07-20T22:25:00.000-07:00

Deoarece in cabinetele de consiliere si psihoterapie sunt destui clienti care nu au suficienta informatie cu privire la ceea ce intampla intr-un astfel de cabinet ,ce informatii trebuie sa ceara si cum decurge ,in linii mari ,terapia ,am hotarat sa scriu aceste randuri tocmai in ideea de informare.

Inainte de a ajunge in cabinetul de psihoterapie pentru rezolvarea problemei,clientul este trimis cu recomandare de catre mdicul curant sau ,in cazurile cand se sare peste aceasta etapa ,se ajunge aici de cele mai multe ori la recomandarea unei cunostinte ,sau prin informarea dintr-o sursa mediatica ( de regula internet ).

Dar ce se intampla aici ? Cu ce asteptari venim ? Cu ce rezolvari plecam ?Sau cum se deruleaza in realitate un asemenea conract de psihoterapie ? In general clientii neavizati ,

tocmai pentru faptul ca nu au suficienta informatie ,vin cu asteptari nerealiste sau chiar nu sunt pregatiti pentru schimbarile care pot interveni in viata lor in urma sedintelor de consiliere si psihoterapie.Consilierea psihologica nu ii face in mod necesar pe oameni sa fie mai fericiti.Constientizarea poate aduce descoperiri nedorite si poate cauza disconfort ; posibilii clienti trebuie sa cunoasca acest lucru.Spre exemplu ,parintii care finanteaza consilierea copiilor adolescenti ,in mod invariabil dezvolta speranta ca acestia vor ajunge sa semene intr-o mai mare masura conceptiei lor de persoana tanara bine adaptata.Aceasta rareori se intampla ,iar un parinte dezamagit in asteptari poate deveni un parinte furios care isi retrage finantarea pe motiv ca nu primeste un serviciu de calitate.Este un exemplu des intalnit ,care deseori nu are legatura cu calitatea serviciului oferit ci tocmai cu aceste asteptari nerealiste ,neinformate.Alteori clientii se tem tocmai de rezultatele specifice demersului terapeutic :” sa ma schimb intr-un mod pe care familia mea nu il va agrea “ , “ca mariajul meu se va destrama “.Nu pot fi date garantii.! Progresul terapiei este dat in principal tocmai de cat de mare este dorinta clientului de a se schimba si a se dezvolta.Daca acesta nu este suficient de pregatit pentru schimbare ,demersul terapeutic va fi sortit esecului iar aceasta nu are legatura cu calitatea serviciului terapeutic oferit si primit.Refuzul sau incapacitatea de a se autoanaliza ,abilitatea insuficienta de a-si stapani propriile sentimente ( persoane care “aluneca si se strecoara” prin propriul univers emotional ,refuzul de a lua in considerare perspective sau cadre de referinta noi ,refuzul sau incapacitatea de a face fata unei suferinte psihologice ulterioare ca parte necesara a procesului de vindecare sau refuzul de a se implica in consiliere ,dar prezenta fiind asigurata doar de un alt motiv ,precum sugestia medicului sau un ultimatum emis de catre partener ,dorinta de a fi doar un primitor pasiv al ajutorului mai degraba decat un partener activ si egal sunt tot atatea motive ale esecului terapeutic ce nu tine deloc de calitatea serviciului terapeutic ci ,asa cum am mai subliniat ,de asteptari nerealiste si lipsa realei dorinte de schimbare si implicit “de vindecare” .De aceea o mai buna informare despre ce asteptari avem si cat de pregatiti suntem ar fi intrebari pe care ar trebui sa ni le punem inainte de a apela la un psihoterapeut...

Dar ,ne-am informat ,si ..intr-un fel sau altul am ajuns la psihoterapeut .Ce se intampla acolo ? Mai intai se stabileste contractul de psihoterapie ,care poate imbraca o forma scrisa sau una doar verbala.Se definesc aici orarul intalnirilor ca durata frecventa si cost .Durata unei sedinte este de obicei de 50 de minute .Tarifele si procedurile de a realiza modificari ale acestora trebuie sa fie explicate cu claritate altfel apar anomalii ce pot afecta de asemenea procesul terapeutic ( exemplu : clientul abuzeaza de timpul alocat ,depasindu-l si facand ca terapeutul sa nu mai aiba timpul necesar sa se pregateasca pentru urmatorul client aceasta avand consecinte in ceea ce priveste empatizarea cu clientul ce vine ..) Se stabilesc de asemenea cazurile de contact in afara programului stabilit ,telefonic sau electronic.Se stabileste aici si timpul minimal pentru a fi anuntata anularea unei sedinte de catre client sau terapeut sau posibilitatea ,atunci cand este nevoie pentru perioadele de vacanta ,ca terapeutul sa fie inlocuit de un suplinitor.Cu acordul clientului se pot inregistra audio sau video sedintele pentru a se folosi materialul in evolutia procesului terapeutic.Confidentialitatea este unul dintre aspectele de baza ale relatiei terapeutice.Ea nu poate fi incalcata decat atunci cand exista preocupari serioase privind siguranta clientului cu scop de protectie .

Consilierea are cinci etape principale.Este util pentru clienti pentru a putea intelege procesul in timp ce experimenteaza pe parcurs.

In prima etapa ,clientul isi spune povestea pe masura ce consilierul il ghideaza prin ascultare activa ,comentarii si intrebari care aduc la suprafata informatii importante .Acum ia nastere alianta terapeutica in scopul rezolvarii problemei.

In etapa a doua ,clientul isi dezvolta gradul de constientizare si de intelegere profunda si incepe sa cunoasca si sa inteleaga natura si originea problemelor sale.Simptomele incep sa se reduca si clientul incepe in general sa simta ca are mai mult control .Emotiile vor incepe sa iasa la suprafata.In aceasta etapa ,deseori sunt clienti care renunta la terapie considerand ca este suficient si ca au rezolvat problema.Nu aceasta este realitatea.

Etapa a treia ,este etapa in care clientul elibereaza emotiile blocate legate de negarea dorintelor si nevoilor lui umane ,si aceasta implica de obicei un grad de intristare din cauza oportunitatilor pierdute .Aceasta etapa provoaca de obicei sentimente de anxietate pe masura ce clientul isi reevalueaza viata si este deseori cea mai solicitanta faza atat pentru consilier cat si pentru client.Datorita acestor sentimente incercate si aici unii dintre clienti pot renunta prematur la terapie .

Atunci cand clientul si-a exprimat aceste sentimente si s-a detasat de suferintele trecute ,el se simte mai liber si mai linistit in legatura cu sine si cu propria viata ,mergand mai departe spre cea de-a patra etapa.

Etapa a patra este etapa redeciziei .Clientul trebuie sa renunte la rolurile atribuite ,facand alegeri si luind decizii in legatura cu felul sau de a trai si de a fi.Va experimenta cum este sa fie diferit atat in interiorul cat si in exteriorul cadrului terapeutic .Principalul rol al terapeutului este acela de de a intari ceea ce abia a construit si a asigura clientului o sustinere autentica.Abia acum se poate apropia contractul de final.

In ultima etapa ,cea de-a cincea , se poate vorbi de reusita si de finalizarea consilierii atunci cand ,in cele din urma ,clientul si-a atins toate obiectivele ,cand el face un bilant al activitatii si o incheie.

Asumarea responsabilitati pentru noi insine este o sarcina majora.In cazul majoritatii oamenilor ,ea necesita o viata intreaga de incercare si eroare.Necesita confrunarea cu toate tipurile de dileme existentiale –singuratate ,vinovatie ,frica si disperare.Aceasta poate ,pentru ca pana la urma ,ea inseamna descoperirea linistii sufletesti bazata pe experimentarea caracterului accidental al bucuriilor si suferintelor vietii si ajungerea la o stare de intregire ,cu un patrunzator sentiment de sine ,simtindu-ne multumiti de a fi cine suntem.In ideea de informare si in speranta ca aceste randuri au mai aruncat cat de cat lumina peste ceea ce se intampla de fapt in cabinetul de psihoterapie va doresc un real succes in rezolvarea problemelor !

Psiholog si psihoterapeut

Cum poate evolua relatia de cuplu

2011-07-17T00:32:00.001-07:00

Dragostea ar trebui sa incepa in copilarie cu iubirea de sine (ma iubesc), sa continue cu iubirea celuilalt (te iubesc) si sa se desavarseasca cu implinirea prin relatie (ne iubim). Cand apar conflictele in cuplu, cei doi sunt de regula de acord asupra unui singur aspect: celalalt e de vina! Sa opresti escaladarea conflictului inseamna sa renunti la harta ta. Harta nu este teritoriul, dar tu nu stii asta, din contra, esti convins ca felul in care vezi problema, adica harta ta, e corect. Manipularea inseamna sa incerci sa-l faci pe partener sa inteleaga realitatea folosind harta ta.

Nici o emotie nu e de prisos cand vorbim de manipulare: seductie, tristete, furie, anxietate, fiecare separat, in cantitati de la mic la mare sau intr-un cocktail Ero(s)tov.

Iubirea debuteaza cu promisiunea placerii fuziunii vazuta ca o antiteza la singuratate.

Frances Wilks spunea ca singurul lucru sigur despre iubire este ca e nesigura.

Iubirea parcurge trei stadii:
1. Stadiul matricii fuzionale (al iubirii parentale)
Acesta se bazeaza pe schema iubirii parintesti cand am experimentat fuziunea cu un parinte iubitor.

Indragostitii au un comportament in oglinda in care limbajul corpului il reflecta pe al celuilalt, intocmai ca o mama cu un copil. Arhetipul care sta la baza acestui stadiu este cel al comuniunii umane nelimitate. Pasiunea este declansata de imaginea si prezenta altei persoane, dar emotia este rezultatul unei iluzii, adica al proiectiei.

Proiectiile sunt inconstiente si reprezinta punerea in carca celuilalt a propriilor nostre defecte sau dorinte.

De exemplu, o femeie isi poate proiecta agresivitatea si furia asupra partenerului. Acest stadiu dureaza de la cateva luni la cativa ani, iar daca un partener ramane fixat pe acest stadiu va incepe sa-l manipuleze pe celalalt: iubeste-ma ca la inceput ca sa nu ma imbolnavesc, iubeste-ma asa cum iti spun, nu ma iubi decat pe mine.

Uneori manipularea culmineaza cu abandonul actualului partener care a renuntat la iluzie si cautarea unui nou partener cu care sa parcurgi primul stadiu.

Iata de ce manipularea este infantila pentru ca nu permite trecerea la un stadiu superior.

Din pacate, parintii sunt primii profesori de manipulare de la care viitorul adult invata sa-l doara capul cand nu vrea ceva sau chiar sa lesine, daca treaba se ingroasa; sa devina depresiv cand nu poate face fata unei confruntari/ provocari; sa se infurie cand e prins cu mata-n sac …

2. Stadiul iubirii fraternale

Ajunsi in acest stadiu il putem vedea pe celalalt ca pe o entitate, si nu ca pe o prelungire a nostra. Defectele lui sau greselile pot fi iertate.

3. Iubirea de sine

Cand renuntam la proiectii atat pozitive cat si negative si-l vedem pe celalalt asa cum este in realitate, ne putem concentra asupra dezvoltarii proprii. Datorita efortului depus in dezvoltarea noastra, nu-l mai vedem pe celalalt ca pe un raspuns la nevoile proprii, ci ca pe o persoana independenta. Accentul este pus pe autenticitatea relatiei si nu pe satisfacerea nevoilor proprii.
Intr-un cuplu, disputele pot evolua de la atacul la persoana (esti un prost, esti o vaca) la amenintarea cu ruperea relatiei (te parasesc, dispari) pana la agresiunea fizica.

Am putea ierahiza manipularile in cuplu in:
- folosirea sentimentelor pozitive in maniera conditionala – daca . . .atunci – (te iubesc daca faci ca mine, esti inteligenta daca esti de acord cu mine)
- apelul la emotii negative: furie, tristete, disperare (M-ai facut sa-mi ies din fire, din cauza ta sunt depresiv, mi-am pierdut entuziasmul fiindca tu…)
- somatizari – persoana simte corporal conflictul sub forma durerilor, tulburarilor functionale, neurovegetative (ma doare capul/am ameteli/ma ia cu lesin/ ma doare inima/ am greturi pentru ca m-ai suparat).

Sursa : psihologie.50g.com

The magic button — Make Everything OK

2011-07-17T00:30:00.000-07:00

The magic button — Make Everything OK

Habar nu ai de ce esti in stare !!!

2011-01-11T11:07:00.000-08:00

Despre conditia psihologului ….

2010-12-30T02:07:00.000-08:00

Nu demult,in urma cu cateva zile ,am dat din nou ( pentru a cata oara ?..) peste prejudecatile celor care “isi calca pe inima “ si spun “ hai sa o incerc si pe asta” ,sa merg si la un psiholog.

“Problema” este in insasi modul de gandire al persoanei care ajunge gandind in felul acesta la psiholog .Gandind astfel ne transforma si ne “muta “ ocupatia intr-o zona ce tine mai mult de alte meserii practicate de cu totul alt tip si coloratura ,asezandu-ne cumva intre Mama Omida si Harry Houdini , trecand cumva prin toate nuantele dintre cele doua nume ( dar insumand intelesuri ca : teama ,ignoranta,mister,astrologie ,mistica)

Modul de a gandi astfel nu numai ca te “ impietreste “ ( fara nici un fel de < vraja > sau descantec ..) dar te trimite urgent inapoi cu cateva secole ; in Evul Mediu.

Te intrebi cum de mai rezista asemenea clisee de gandire in sec XXI ? Si totusi ,chiar daca ne situam cronologic intr-un prezent modern ,in care societatea ,se presupune ,ca a scapat din intunericul ignorantei si din zona de influenta a vrajitoriilor sau descantecelor ,

realitatea de zi cu zi este ,din pacate ,alta.

Cu toate scuzele pe care le putem invoca privind faptul ca “ am iesit din intuneric” de sub “ cortina de fier” abia acum douazeci de ani,se pare ca mai avem nevoie de cel putin inca pe atat pentru a ne deschide ochii si a ne obisnui cu “ lumina”.

Pornind de la gandirea ca “ nu ma duc la psiholog pentru ca daca ma vede lumea spune ca sunt nebuna “ se poate ,prin extensie, ajunge pe acelasi mod de gandire la “ nu ma duc la medic ,pentru ca o sa-mi spuna ca sufar de o boala incurabila…”ceea ce nu este cat se poate de neobisnuit in modul de gandire al multora….

In aceasta “ cupola “ in care in care multi se <inchid > in mod voluntar dar numai de teama de a deschide ochii, ajung sa te surprinda oamenii care au inteles ca a te duce la psiholog atunci cand ai o problema este similar cu a te duce la un medic pentru a-ti prescrie un tratament pentru o boala obisnuita…

Teama aceasta de inchipuitul “stigmat” , < daca ma vede cineva ,se va spune ca sunt nebun> , nu face decat sa ne arunce inapoi in negurile ignorantei ,din care mai apar razbatand din stiri de o zi “fapte diverse”: de genul < s-a sinucis> ( lasand sau nu explicatii ) sau “a ucis” ( avand un mobil mai mult sau mai putin relevat).

Incercand sa ne “castigam “ locul in acest tip de societate ne lovim la tot pasul de prejudecati care au patruns adanc in “stalpii” traditionali ai societatii noastre : medicul si preotul ( si au fost alimentate sau autoalimentate din insasi orgoliul meseriei de catre cei care gandesc ca se pricep la toate doar pentru ca se bucura de o aura traditionalista; in fond nu este nimic nou sub soare : traditionalul a incercat intotdeauna sa puna piedici “noului” din teama de a pierde ceea ce a “castigat”.Aceasta ,bineinteles .pentru toti acei

“ miopi” care in loc sa isi puna ochelari de corectie ,se incapataneaza sa-si dea cu presupusul asupra formelor pe care abia le disting si ridicand “ intelegerile “ asupra plasmuirilor lor la rangul de lege.Incepand sa ne schimbam optica si respectandu-ne intre bresle ,am avea o rata mult nai mare de succes ca “tamaduitori “ ai societatii.

Dincolo de orgolii , <daca fiecare ,ar sadi o floare > , poate ca incet,dar sigur ,norul acesta de ignoranta ,ceata aceasta,se va risipi aducand beneficii tuturor celor implicati si in primul rand celor in suferinta.!Nu are nimeni beneficii de lunga durata daca ,incercand sa-si depaseasca limitele competentelor sale si mai ales denigrandu-le pe celelalte bresle in speranta desarta ca un beneficiu imediat va aduce si un mai mare prestigiu breslei din care face parte , iar ,in caz de esec , invinuindu-i pe toti ceilalti ,mai putin pe lipsa de colaborare si schimbul real si folositor de informatii in scopul iesirii societatii de sub ignoranta…

Sarbatori fericite !
Psiholog Pitesti

Jocuri pentru copii si adulti

2010-11-18T07:07:00.000-08:00

Jocuri pentru copii si adulti – scenarii si schite

( Notiuni de AT )

Neacceptarea de sine “vazuta” în ceilalţi – exemple de proiectii « sablon »

Se manifesta prin neacceptarea celorlalti indiferent ce ar face (individul emite mereu mesajul neconditionat - "nu te plac orice ai face"). Apare la adultii care in copilarie au fost acceptati conditionat sau deloc. Este o atitudine paranoida in aparenta (eu sunt ok - ceilalti nu sunt OK) care mascheaza adevarata pozitie de viata, a marelui invins (de la eu nu sunt ok - ceilalti sunt ok la eu nu sunt ok - ceilalti nu sunt ok).

De exemplu: persoane bosumflate (proiectie emisă non-verbal), suparate pe viata, vesnic nemultumite de ceilalti dar multumite de sine, care emit astfel mesaje nonverbale catre ceilalti: "sunt nemultumit de tine, deci fi tu nemultumit de tine, ca sa fiu eu multumit de mine". Avantajul de moment al acestei proiectii e evident. "Avantajul" pe termen lung este singuratatea si deprimarea celor din jur in cazul in care acestia sunt nevoiti sa ramana in proximitatea "bosumflatului".

Un alt exemplu de proiectie a nemulţumirii de sine în ceilalţi: o fată urâtă la înfăţişare dar sexy la corp poate spune unui băiat: "A, bărbaţii nu iubesc, ei vor doar sex!" In ce constă proiecţia? De fapt inconştientul fetei gândeşte aşa: "Eu sunt prea urâtă ca să se îndrăgostească vreun bărbat de mine, dar in mod sigur cineva va dori să facă sex cu mine, pentru că sunt sexy. Totuşi, eu nu sunt mulţumită cu atât. Dar pentru că nu vreau să recunosc adevărata cauză pentru care bărbaţii nu prea mă iubesc din cauză că sunt urâtă, mai bine cred eu că de fapt toţi bărbaţii sunt incapabili de iubire. Şi pentru a-mi confirma acest scenariu, mă voi arăta rece şi distantă cu toti, iar dacă voi ajunge să fiu cu vreunul, când voi face sex cu el, îi voi arăta (non verbal )că fac asta din obligaţie şi fără nici o plăcere, ca să-l pedepsesc astfel pentru faptul că e bărbat şi nu mă iubeşte, ci vrea doar să mă penetreze pentru plăcerea lui. Ba , voi face şi mai mult, mă voi abţine să am eu însămi plăcere sexuală. După care mă voi duce la ginecolog apoi la psiholog să văd de ce sunt frigidă".

Ce nu ştie fata din exemplu de mai sus e că trebuinţa sexuala e una, îndragostirea e altceva si iubirea e cu totul altceva. Si daca ea ar iubi neconditionat partenerul in realitatea lui, exista mari sanse ca si el sa o iubeasca- chiar daca e urata. Asa, ea isi va programa mereu abandonul, pentru ca puţini vor sta langa o femeie sexy la infinit -daca ea nu ofera deloc afectiune. Plus faptul ca atributul de sexy dispare odata cu varsta. Si atunci ce ramane? Asadar, cand o asemenea fata e părăsită, ea poate să spună: "Te-am prins ticălosule, ştiam eu că şi tu eşti infidel şi nu iubeşti, ca toţi ceilalţi bărbaţi!".

Manifestarile homofobe ,discriminatorii,sunt tot o proiectie a nemultumirii de sine in ceilalti care, din cauza ca sunt diferiti ca rasa, nu mai sunt acceptati. Proiectia nemultumirii de sine in ceilalti este o incercare disperata de a comuta de pe pozitia de viata "eu nu sunt ok - ceilalti sunt ok" la pozitia paranoida "eu sunt ok - ceilalti nu sunt ok pentru că...sunt mai prosti, mai urati, mai bolnavi, mai colorati la piele, au alt sex, alta religie alte pareri decat mine, etc."

A raspunde unei proiectii este tot o proiectie si inseamna a intra in jocul celui care face proiectia. O proiectie nu poate fi conbatuta sau contraargumentata direct. Cel care face proiectii poate fi invins doar prin psihologie inversa, prin a repeta si a accentua ceea ce spune, sau, prin a-l ignora din starea eului de Adult. Proiectia tinteste spre Copilul din noi, dar daca avem un Adult puternic, autonom (independent emotional, material, social fata de agresorul care emite proiectia), putem respinge proiectia prin reflecţie. Recomandabil este distantarea de cei care proiecteaza, pentru ca in timp exista riscul de contaminare.

Uneori un sentiment (fie el fals sau autentic) vine şi nu-l putem opri să vină la noi. Ideea e că după ce a venit, prin reflecţie (prin gândire) acel sentiment poate fi controlat, sau chiar îndepărtat dacă e fals. Cu ajutorul raţiunii controlezi sentimentul. Şi prin sentimentul adecvat unei situaţii, şti cum să trăieşti o situaţie. Sentimentele autentice nu trebuiesc reprimate total, e bine să fie exprimate controlat, cum e doliul, sufetinţa pentru o anumită pierdere. E normal să suferi o perioadă, nu e normal să ajungi incapacitat temporar sau definitiv datorită acelei suferinţe. Modul de a trăi sentimentele este unul învăţat din familie, după model parental, însă el poate fi corectat prin gândire. Cum trăieşte emoţiile şi ce sentimente are un om care nu gândeşte? Haos, suferinţă cumplită, şi atenţie, sentimentele parazite se plătesc mai devreme sau mai târziu, cu boală psihică sau prin somatizări.

Cum se pot bloca sentimentele parazite prin reflecţie?

Discutand pe cazuri concrete, fata in fata cu terapeutul. In general avandu-se in vedere neasumarea de false datorii, nepreluarea vinei si responsabilitatii altuia, in general ;identificarea a tot ceea ce conduce la ego pentru a fi eliminat.. Insa, sunt oameni care in mod constient nu pot procesa singuri ceea ce fac ,acestia se vor introiecta cu proiectia si vor spune, "da, lumea e un loc groaznic, hai sa fac un atac de panica, sau un psoriazis, dar ,de ce nu - mai sanatos-„hai sa ma duc la psihoterapeut ,sa vad de ce am cosmaruri ?„

Ce este minciuna?

2010-11-15T10:22:00.000-08:00

Tot mai mulți oameni se tem de minciună sau chiar sunt mințiți de apropiați. Și suferă cumplit din cauza asta. Cel mai adesea ii intreb dacă nu cumva suferința vine de la faptul că cei ce i-au mințit le-au subminat inteligența-au considerat că sunt prea proști să înțeleagă sau să accepte adevărul? Răspunsul la întrebarea mea nu vine imediat însă se vede o undă de lămurire pe fața schimonosită de suferință a celui mințit.

Dacă scrutăm conştiinţa şi nu ne mulţumim pur şi simplu să admitem minciuna în ceea ce are ea aparent, atunci aflăm că este un mijloc de a te face remarcat, de a-ţi da importanţă. Dacă ne examinăm pe noi din unghiul inconştientului , vom vedea că aici se ascunde un împovărător sentiment de inferioritate care caută să se elibereze. Tocmai acest sentiment de inferioritate generează tendinţa de a-ţi da importanţă. Lucrul acesta îl constatăm, de altfel, şi în sfera conştiinţei. De fapt minciuna nu este destinata atat de mult sa-i raneasca sau sa-i amageasca pe altii cat mai ales sa ne amagim pe noi.Parerea mea este ca de multe ori cand mintim o facem pentru ca nu putem suporta sau tolera durerea reprosurilor ce ni se aduc. Eticheta dupa care ne vom conduce apoi viata va fi mentinuta ca o oglinda in care nu vrem sa ne reflectam imaginea corecta. Mintim cand ne maturizam pentru ca incercam sa acoperim ceva ce stim ca este ilicit. Nu e nevoie sa mintim daca nu stim dinainte ca lucrul acela trebuie ascuns. Astfel , trebuie că minciuna este precedată de o formă rudimentară de constiință.

Camelia Dragomirescu

Avem nevoie de un psiholog pentru copilul nostru?

2010-11-15T09:44:00.000-08:00

Poate pentru că într-o societate tot mai presată de lipsa de timp , de ideea de a trăi cât mai intens și „mai repede” într-o permanentă luptă cu timpul ,încercând să-l stăpânim și să-l împărțim cât mai adecvat între cei dragi , încercând să delegăm problemele apărute celor specializați – așa s-ar putea explica și această specializare.Societatea modernă , „ de consum” , permite apariția unor astfel de segmente “de nișă”.Dincolo de de necesarele corecții ale vorbirii făcute cu ajutorul logopedului ,în cazurile în care datorită construcției aparatului fono-articulator copilul are probleme reale de pronunție , mai sunt multe alte probleme care apar doar datorită faptului că nu a fost corectat și atenționat la timp , sau pur și simplu pentru că pronunția hazlie nu a dat naștere la probleme ci chiar ne-a încântat fiind astfel încurajată tacit.
Astfel , revenind la lipsa de timp și dând totdeauna vina pe lipsa acestuia , ajungem să constatăm existența unor probleme ignorate sau incurajate tacit pe care timpul nu le-a rezolvat ci le-a agravat .În cazul copiilor cu mici probleme de vorbire se poate constata că nu s-ar fi ajuns la psiholog dacă ( din lipsă de timp ) creșterea copiilor nu ar fi fost preluată de bunici îngăduitori ce au obsevat problema ,dar le-a adus încântare și au tolerat-o ,corecția devenind și mai dificilă dacă după ce sunt învățate exercițiile la logoped nu sunt exersate și acasă ,unde se revine din nou la un mediu permisiv.
Trecând apoi la probleme datorate comportamentului, deseori se vine cu copilul la psiholog la fel cum se vine la medicul dentist sau la ortoped pentru a se rezolva „problema”.
Copilul nu poate fi scos din mediul său pentru ai fi rezolvată problema ca în cazurile de mai sus.Nu se poate trata eficient o problemă dacă nu și contextul în care a apărut această problemă nu se modifică în mod corespunzător.Problema se rezolvă în ansamblul ei .Nu pot apărea atâția copii cu probleme de hiperactivitate ,sau diagnosticați mai modern și mai trendy ( pentru că și diagnosticul copilului nostru trebuie să fie deosebit ) cu ADHD fără să existe acasă un mediu propice dezvoltării unor asemenea probleme ,un mediu în care copilul este deservit tot timpul și de aceea nu are nici un motiv să învețe singur , un mediu în care nu se poate concentra niciodată asupra unui lucru pentru că apar noi stimuli iar sistemul de recompense este total dat peste cap.În asemenea cazuri este normal ca nu numai copilul să fie adus la psiholog ,pentru că problema nu este doar a lui ( „am un copil cu o problemă”),
El este doar efectul apărut în urma unei cauze ce trebuie căutată în interiorul familiei pentru a putea fi rezolvată eficient.De aceea ,pentru ca asemenea probleme să nu se manifeste și să aibă repercusiuni în exterior iar mai apoi , mai târziu in viața de adult a copilului nostru ,este bine ( când timpul are răbdare cu noi ) să aruncăm o privire mai aproape la sursa problemelor noastre ce au repercusiuni prin noi în exterior prin copiii noștrii și din nou la noi ,în întregul lanț social amplificate de toate „ecourile” problemei nerezolvate eficient și la „scripturi”perpetue.
Rezolvându-ne problemele noastre , de cele mai multe ori rezolvăm implicit și problemele copiilor noștrii.
Sorin Iorga, psiholog Pitesti